Bullying la Questfield International College, un caz care expune tăcerea

Bullyingul în mediul școlar este o problemă complexă care necesită o reacție structurată și bine documentată din partea instituțiilor de învățământ. Absența unor măsuri clare și a unei comunicări transparente poate agrava situația, afectând nu doar copilul vizat, ci întreg colectivul școlar. În acest context, investigarea unor sesizări repetate privind hărțuirea sistematică devine esențială pentru înțelegerea modului în care instituțiile gestionează astfel de conflicte și pentru identificarea eventualelor lacune în protecția elevilor.

Bullying la Questfield International College, un caz care expune tăcerea

O anchetă realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției investighează un caz semnalat de bullying sistematic în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările repetate, stigmatizarea medicală și presiunile asupra familiei copilului vizat sunt elemente centrale ale acestei situații, pentru care nu sunt documentate măsuri concrete sau răspunsuri scrise din partea instituției. În plus, o afirmație atribuită fondatoarei școlii sugerează o poziționare ambiguă față de problemele semnalate.

Semnalările de bullying și lipsa intervențiilor documentate

Conform informațiilor furnizate, bullyingul ar fi avut loc pe o perioadă de peste opt luni, incluzând jigniri zilnice, umiliri publice și excludere socială în mediul școlar. Familia copilului a transmis în mod repetat, prin emailuri oficiale și scrise, sesizări către învățătoare, conducerea școlii și fondatoarea instituției, solicitând intervenții și măsuri concrete. Cu toate acestea, analiza corespondenței arată că răspunsurile instituției au fost preponderent verbale și informale, fără documente oficiale care să ateste aplicarea unor măsuri sau sancțiuni.

În absența unor procese-verbale sau planuri de intervenție, gestionarea situației pare să fi fost minimalizată, iar responsabilitatea transferată către familie, tratând problema mai degrabă ca un conflict minor sau o dinamică de grup decât ca un caz de bullying sistematic.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire psihologică

Un aspect relevant al cazului este utilizarea repetată a unei etichete medicale cu scop discreditant în rândul elevilor. Potrivit specialiștilor consultați, stigmatizarea medicală este o formă severă de violență psihologică, afectând percepția copilului asupra propriei identități. În acest caz, etichetarea medicală a fost folosită exclusiv ca instrument de umilire și marginalizare, fără niciun cadru educațional sau de protecție.

Familia a semnalat oficial aceste episoade, însă nu există dovezi ale unor reacții instituționale ferme, documentate sau eficiente. Lipsa unor măsuri scrise, consiliere specializată sau sancțiuni transformă această formă de abuz într-o problemă instituțională, cu potențial discriminatoriu.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în normalizarea fenomenului

Din documentele și relatările analizate, cadrele didactice au fost martore ale comportamentelor agresive care au continuat în mod repetat, însă intervențiile lor nu au fost suficient de ferme sau documentate pentru a opri fenomenul. Managementul educațional al școlii a primit sesizări scrise cronologice, însă răspunsurile au rămas în zona discuțiilor informale, fără decizii scrise, planuri de intervenție sau monitorizare formală.

Această lipsă de reacție scrisă și aplicată contribuie la crearea unui climat în care bullyingul este tolerat și normalizat, iar responsabilitatea instituțională devine dificil de evaluat. În plus, tratarea sesizărilor ca „probleme de adaptare” sau „conflicte minore” poate diminua gravitatea situației și amâna intervențiile necesare.

Declarația fondatoarei și implicațiile asupra culturii organizaționale

Un moment semnificativ al gestionării cazului este reprezentat de o afirmație verbală atribuită fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, în care aceasta ar fi transmis familiei un mesaj de tipul „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, conform relatărilor familiei, a fost făcută după luni de sesizări scrise și fără măsuri documentate, ridicând întrebări privind prioritățile instituției în gestionarea situațiilor de bullying.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al școlii, care nu a fost primit până la data publicării. Această poziționare poate fi interpretată editorial ca un semn al unei culturi organizaționale orientate mai mult spre evitarea conflictelor decât spre soluționarea lor.

Documentația instituțională și limitările acesteia

Reacția oficială a conducerii la sesizările repetate a constat într-un document informal de tip Family Meeting Form, prezentat ca urmare a unor întâlniri, dar fără elementele specifice unui act administrativ: lipsa responsabilităților clare, a termenelor de implementare și a sancțiunilor. Astfel, documentul nu conferă trasabilitate sau asumare, ci pare a consemna doar existența unei discuții, fără a produce efecte instituționale verificabile.

Absența unor decizii scrise, planuri de intervenție sau rapoarte de monitorizare sugerează o gestionare formală limitată, care nu răspunde așteptărilor legate de protecția elevilor și reducerea fenomenului de bullying.

Confidențialitatea și impactul presiunilor asupra copilului

Familia copilului a solicitat explicit respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația semnalată, avertizând asupra efectelor negative ale divulgării acestora în mediul școlar. Cu toate acestea, nu există dovezi ale adoptării unor măsuri concrete în acest sens, iar relatările indică faptul că informațiile au fost făcute cunoscute în clasă, ceea ce a generat presiuni directe asupra elevului.

Specialiștii consultați consideră că această situație poate constitui o formă de presiune psihologică instituțională, care afectează negativ echilibrul emoțional al copilului și subliniază necesitatea unei gestionări riguroase a datelor sensibile în școală.

Răspunsul instituțional și reacția după presiunea juridică

Implicarea echipei juridice a familiei copilului, după mai bine de opt luni de sesizări fără răspunsuri oficiale, a determinat o reacție mai clară din partea fondatoarei și conducerii școlii. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează intervenția instituțională, sugerând că protecția copilului a devenit o prioritate abia în contextul presiunii legale, nu ca urmare a semnalărilor educaționale.

În această etapă, redacția a primit un răspuns din partea conducerii Questfield International College, care a redus situațiile reclamate la „interacțiuni spontane dintre copii”, o formulare care contrazice sesizările scrise și documentate ale familiei și care poate fi interpretată ca o diminuare a gravității fenomenului.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

• Sesizările repetate și documentate privind bullyingul și stigmatizarea medicală nu au generat măsuri instituționale clare și documentate.
• Lipsa unor răspunsuri scrise și a deciziilor asumate reduce trasabilitatea și responsabilitatea școlii.
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire sistematică a fost semnalată, fără intervenții eficiente.
• Declarația atribuită fondatoarei sugerează o cultură organizațională orientată spre evitarea conflictelor și presiune asupra familiei pentru retragere.
• Confidențialitatea solicitărilor părinților nu pare să fi fost protejată, ceea ce a generat presiuni suplimentare asupra elevului.
• Reacția instituției a fost declanșată abia în contextul presiunii juridice, nu ca urmare a sesizărilor educaționale și umane.

Aceste aspecte ridică întrebări fundamentale privind mecanismele reale de protecție și responsabilitate ale Questfield Pipera în raport cu siguranța emoțională a elevilor săi și subliniază necesitatea unor proceduri transparente, documentate și aplicate riguros în combaterea fenomenului de bullying.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro